Doru

 

Pe Doru îl cunosc de aproape trei ani, de când am început renovarea casei alor mei. Doru are patruzeci și ceva de ani și este muncitor necalificat. Adică face de toate. Știe să văruiască, să dea cu tinci, cu glet, să pună faianță, să monteze uși, vc uri, becuri. Chiar și hamace. Are ochi albaștri, un frate Titi, o soție căreia îi spune Măslina și un fiu care joacă baschet. E pasionat de apicultură și vara e mereu în căutare de stupi. Doru poartă un tricou albastru pe care scrie Romstal, niște pantaloni de treling cu dungă pe lateral și o căciulă pe care o ține mândru în sus, ca un coif de samurai.

 

În timp ce scriu, îl aud pe Doru cum își trage mucii și umblă să găsească diblul potrivit pentru a-mi monta balansoarul. Liniște și pace, doar câte un ah, tus mijlocu mătii din când în când mai rupe monotonia.

 

Muncitorul Doru s-a urcat pe scară și tocmai îmi dă o gaură imensă cu bormașina în tavan. Are o căciulă pe care-o poartă pe post de coif și fluieră. Așe e bine,  își zice victorios. Tocmai a terminat de bătut un cui. M-am mai liniștit. Se pare că nu sunt singura care vorbește singură.

 

Doru măsoară cu ruleta. Patru sute, mustăcește cu creionul în gură, în timp ce își trage pantalonii de la trening în timp ce se uită în sus. Semn că ceva nu e bine.

 

Aoleu, da e cald tare aicea, îmi zice el. Nu știu dacă să mă simt și să fac ceva în această privință. Rămân pe canapea și îl privesc în continuare. Doru se duce să-și aducă ghetele ca să poată sta mai bine pe scară. Până la urmă, renunță la idee și bagă din nou bormașina în funcțiune. Concert pentru bormașină și cui în re major de Doru. Sublim.

 

-Cât de mare facem gaura aia? mă întreabă el.

 

-Păi cât mai mică.

 

-Păi mai mică de atât nu se poate.

 

-Atunci lăsați-o așa.

 

-De treizeci o facem.

 

-De treizeci, răspund eu.

 

Doru măsoară din nou. Treizeci. Bun, până aici e bine, anunță el.

 

Răsuflu ușurată.

 

În timp ce lucrează cu spor, Doru fluieră de mama focului. Mă gândesc cum ar fi fost viața lui Doru dacă ar fi fost musician. Îl întreb:

 

-Auziți, ce meserie v-ar fi plăcut să aveți?

 

Îmi plăcea să cânt când eram mic, dar nu știu ce voce aveam. Nu știu ce meserie. Cred că aș putea să fac orice meserie. Că mă adaptez. Chiar și dinți cred că aș putea să fac. Pe bune.

 

Doru se urcă din nou pe scară.

 

Ceva nu-i bine, zice el.

 

După ce-a dat gaura de treizeci în tavan, Doru și-a dat seama că ceva nu e bine.

 

Adică nu-i greșit, da nu-i bine, zice el. E poziția nasoală. Stai să vezi aici când o fi. Când om da cu glet. Văileu.

 

Mă întreb dacă toți cei care cumpără un balansoar se confruntă cu aceleași dileme tehnico-metafizice ca mine și Doru. Mă îndoiesc.  Cumva simt nevoia să-i aprofundez biografia, așa că îl întreb ce ar face dacă ar câștiga un milion de euro.

 

E, m-aș destrăbăla. M-aș duce la fete. Aș cumpăra și eu o casă. Pe care s-o închiriez. Aș investi. Da nu toți. În ceva care să producă. Că repede se duc banii. Ai văzut ce-au pățit ăstia care-au câștigat la loto? Unu a murit, altu a făcut accident. Banii trebuie cheltuiți cu socoteală. E, glumesc, nu m-aș destrăbăla. I-aș cumpăra un apartament lu fi-miu. Ca să nu mai stea cu babalâcii în garsonieră. Da suntem săraci. Așa ne-am născut. Nu suntem noi de vină.

 

Mă mănâncă, mă mănâncă chelea, de sărăcie… îl aud pe Doru cum cântă, în timp ce se urcă pe scară și are un dialog cu un șurub.

 

Dacă un rahat din ăsta mic de șurubel te chinuie așa, gândește-te la restul. Nu mai vrea. Hm. Nici de-a dracu nu vrea. Păi ce-I, prost? Aoleu, da ce mă mai doare junghiul ăsta. Uite aici, între coaste, îmi arată el.

 

-Nu ați mers la doctor?

 

Da ce, eu am timp de doctor? N-am timp de doctor. Doctorii sunt pentru cei cu bani și cu timp liber. Eu n-am nici una nici alta.

 

Doru continuă măsurătorile, visând poate cum ar fi să aibă un milion de euro, în timp ce eu mă gândesc la capitalismul care omoară sufletele. Noroc cu bormașina care ne mai scoate un pic din monotonia genialității noastre de zi cu zi.

 

 

 

Advertisements

Ora 14

14 ore de când sunt

oare cât timp din ele sunt?

14 ore de la ultima mea naștere

14 ore de când ai plecat

14 ore de discernământ

14 ore de gând

14 ore de când?

14 ore de acum

14 ore de mine

cât din 14 egal cu tine?

14 ore și 15 minute

nimic nu se întâmplă și nimic nu se strică

14 ore de veșnicie

16 minute de nimicnicie

ora 14 și 19 minute

ce e timpul

în afară de cifre?

14 ore în prezentul etern

unde totul e 14 și 14 e peren