Revelion (de mâine o să

 

Nu-nțeleg disperarea de a face ceva anume de Revelion. Ok, e noaptea dintre ani, dar de ce trebuie să fac ceva? Nu faci nimic tot anul, dar de Revelion, frate….rupi ceru-n două, mai ceva ca o artifică. Îți faci planuri că de la anu o să mănânci sănătos, o să faci sport, o să-ți schimbi locul de muncă, o să-ți deschizi propria afacere, o să te muți din garsoniera de căcat în care stai, o să, o să. Revelionul e sărbătoarea osă-ului. Ne gândim cum o să dar nu facem nimic ca să. De mâine.

Ne cumpărăm ținute speciale- atât de speciale încât nu le poți purta decât o dată pe an-, cumpăram de mâncare de parcă n-ar fi sfârșitul anului ci sfârșitul lumii, aprindem pocnitori ca să se știe în ce zi suntem, bem, dansăm, facem cuceriri. Dacă n-am fost cuplați sau am fost și ne-am despărțit, acum e momentul. După multe pahare de băutură, îți faci curaj și-o inviți….la un tango. Ei i se pare foarte romantic chiar dacă tu o calci sistematic pe picior. Știe să danseze tango…hm…ce cavaler. Termini dansul, vă sărutați…mai sunt zece secunde și se face doișpe. La doișpe îl/o iei de mânuță și vă duceți afară să vedeți artificiile. El face poze, tu-ți pui dorințe.  Vă faceți un selfie și vi se pare că v-ați îndrăgostit iremediabil. Apoi te întorci în cabană, bei șampanie, mănânci tort și te gândești ce bine te distrezi și ce mișto sunt oamenii de lângă tine. Pe unii îi cunoști, dar dacă vă vedeți de trei ori pe an că au joburi, iar pe majoritatea acum îi vezi prima oară. Dar ce mai contează?  Acum nu vrei decât să te distrezi și să uiți de probleme. Te simți fericit. Lumea ți se pare mai bună, bărbații mai tandri, femeile mai doamne, prietenii mai prieteni, iar viața  un prilej pentru a face ce-ți place. Spiritualitatea și profunzimea ta se dezvoltă pe măsură ce bei, ai revelații peste revelații, îți dai seama că oamenii simpli sunt adevărații filozofi, că cei cu care ești acum sunt super mișto chiar dacă nu-i cunoști și că viața e super. Îți strângi în brațe tovarășii cu care beai în liceu și le spui că gata, de-acum o să vă băgați picioarele în joburi și o să vă vedeți mai des, că doar o viață are omu. Te întorci apoi la partenerul/partenera ta care te așteaptă confuz/ă în celălalt capăt al camerei. Dansați lasciv până pe la 4 dimineața după care mergeți să vă culcați că sunteți rupți.

Dormiți și vă treziți arătând ca dracu. Te duci și te speli , încerci să mai salvezi ce se poate, nu prea se poate, apoi cobori să mănânci. Îți aduci aminte de cucerirea pe care-ai făcut-o. Te simți ca dracu. Ce-i spui dac-o/îl vezi? Nici măcar nu plănuiești să fii într-o relație. Aoleu, ce căcat. Lasă că vezi tu. Acum important e să mănânci și să-ți treacă durerea de cap.

Mănânci. O/Îl vezi. Îi zâmbești. Vine spre tine. Futui, ce-i zici? Bună. Bună. Cum ai dormit? Bine, tu? Aveți o discuție super insipidă despre cât de mari sunt camerele și cine cum sforăie. Pleci, scuzându-te că tre să-ți faci bagajul. Te duci în cameră, îți faci bagajul, îți iei la revedere, rabzi tot aoleu-ul de ce pleci, dând scuze din cele mai imbecile cum că tre să scoți câinele să-și facă nevoile sau să-i dai de mâncare pisicii. Cucerirea vine la tine și-ți cere numărul de telefon. Nu vrei să i-l dai și nu știi cum să faci. Îi zici să ți-l dea el. Îl notezi cu gândul că nu-l vei suna niciodată. E drăguț/drăguțică, dar nu ca să fii cu el/ea. Mai faci un schimb scurt de replici, te urci în mașină și pleci. Singurul lucru pe care îl vrei acum e să dormi și să uiți de tot. De mâine te vei gândi.

 

 

 

 

 

 

Feți-frumoși

Există două categorii de băieți: băieții de treabă (loserii) și băieții răi (the big majority). Cu prima categorie, e simplu: sunt buni, puțini și în general, luați. Rămâne a doua categorie: băieții răi.

Băieții răi se împart în trei: (pseudo)artiștii, habarniștii și ilegaliștii.

  1. Categoria 1: PSEUODARTIȘTII: sunt frângătorii de inimi  prin excelență (mai ales în adolescență).  Genul care îți vorbesc cu o voce de bas, lăsând țigara să atârne de colțul gurii. Sunt ori cântăreți, ori chitariști, ori actori. Logic că sunt supercool- doar sunt artiști. Această categorie sigur te va face în foi de viță. Au toate atuurile necesare: curvari, alcoolici și aroganți. A, și artiști, evident.
  2. A doua categorie de băieți răi sunt HABARNIȘTII. Ceva  mai subtili la capitolul”mamă, cât de bun sunt”.  Aer cool și temperament zen. Foarte ușor să te îndrăgostești de ei, părând genul calm, tolerant, care ți-ar suporta crizele de drama queen. În realitate, ți le suportă pentru că fumează iarbă  and he doesn t give a fuck. Nu se atașează de nimeni și de nimic, pentru că are prea multe drame la activ și nu știe ce vrea de la viață. Genul care se va despărți de tine în modul cel mai ambiguu cu putință:  Delta nu trebuie reparată, Delta trebuie să curgă.
  3. Categoria 3: ILEGALIȘTII. Aștia sunt gay-ii așa și așa. Genul șarmant, spiritual, amestec de perversitate și politețe. Tipii gay unofficial sunt cea mai inspirată alegere pentru o relație sezonieră: știi sigur că nu o să te facă să suferi. Decât dacă ești genul care crezi în mistere sau miracole medievale. Nu, nu o să devină hetero de dragul tău.

 

Cât privește restul…sunt loseri.  Orice tip de treabă este astăzi un loser. De ce să-ți cânte ție în freză când poate să se ocupe de zen-ul personal, care îi ocupă atât de mult timp?

Tipii mișto à la Johnny Depp la care visează orice tipă  nu o să lupte pentru tine. Pentru asta există loserii: tipu’ urâțel care te face să râzi, nu fumează, nu bea și Henry Miller i se pare curată pornografie. Genul cu scop tridimensional: o mașină, o casă și-o nevastă. Singura categorie de masculi- luptători cunoscută momentan.

Cât privește feții-frumoși cu care visezi să călărești noaptea prin pădure și să dansezi pe plajă până dimineață ascultând Bolero-ul lui Ravel… da. Se poate. Doar că a doua zi pleacă călare. De ce?

Pentru că feng șuiul lor e mai important decât orice tipă. Mai ales dacă tipul are pănă în 30 de ani.

Pentru că se focusează pe carieră. N-are timp de relații. Și nici nu știe ce înseamnă multi-tasking.

Deci, ecuație simplă de gradul unu. Dacă tipii buni sunt luați, iar restul sunt combinații de pseudoartiști miserupiști luate câte k, cine să lupte pentru tine? Nici măcar gay-ul informal. Asa încât singura alternativă e să devii tu bărbatul. Să-l suni tu. Să-l inviți tu. Eventual să-l ceri tu în căsătorie (idee sugerată de un bărbat). Practic, să devii un fel de travesti. Bărbat pe dinafară și femeie pe dinăuntru. Dacă aștepți de la el să facă primul pas ca un cavaler din evul mediu, riști și…nu câștigi. Pentru că idealul, combinație 2 în 1 de bad boy și ‘te iubesc prăjiturica mea, mi-e dor de tine, pisoiaș’, slabe șanse. Niciun bad boy nu se poate dezice de la statutul său, altfel n-ar fi mai fi cool. Se poate?!

În același timp, nici un loser  nu va putea fi bad boy-ul la care visezi. De aia e loser. În schimb îți va spune ce vrei să auzi.

Poate că există și tipi care arată ca Brad Pitt și sunt super fidea, soți ideali și totodată bestii în pat. Poate că un bad boy fidel și tandru nu reprezintă o contradicție în termeni. Din punct de vedere empiric însă, nu s-au găsit rezultate în acest sens.

Se spune că oricine are o jumătate în lumea asta. Ce ne face însă să credem că jumătatea care ni se cuvine ar fi ideală? Asta ar presupune să fim atât de narcisiști încât să ne considerăm pe noi ideali. Personal, nu cred să existe cineva 100% bun. Poate cu excepția tibetanilor, dar nici acolo n-aș băga mâna în foc. Cine știe ce gânduri freudiene le trec prin cap când iau o râmă în brațe. Și ajungem iarăși la o ecuație simplă, de gradul întâi: dacă tu ești de căcat sau mă rog, hai să zicem că doar un sfert din tine este căcat (nu se poate să nu ascunzi măcar un sfert de căcat in tine, unless you are a saint), nu e logic ca și jumătatea ta, dacă există, să ascundă tot un sfert de căcat?  Prin urmare, ideea că ar exista o jumătate care ne completează e cam de căcat. La propriu. Presupunând că există jumătatea ta în univers, cu siguranță nu are cum să fie Făt-frumos pentru că tu sigur nu ești Albă ca Zăpada. Jumătatea ta nu poate fi în nici un caz bărbatul/femeia ideală, nu pentru că n-ar exista, ci pentru că reprezintă jumătatea ta. Oricum ar fi, va avea cel puțin un sfert de căcat în ea. Doar te completează, nu?

Dar de ce să gândim dragostea în jumătăți? Sferturile ce-au?  Treimile, doimile…?

 

“A fost doar un grăunte de încântare sublimă…Doar un grăunte! Oare nu e uneori îndeajuns pentru o întreagă viață de  om? Nu?”  [Dostoievski].

 

 

cu tremur

 

Aseară a fost cutremur. Ca orice om în situația dată, m-am gândit la moarte. M-am gândit că e foarte posibil s-o mierlesc. Și în timp ce mă gândeam că aș putea s-o mierlesc în orice secundă, așteptam să treacă cutremurul…așteptam doar să treacă mai repede.  Cu câteva minute înainte, citisem pe facebook un status al unui actor cum că ar trebui să ne bucurăm de fiecare clipă, de fiecare apus. Să trăim prezentul!. În cinci minute am simțit cutremurul. Nici că putea fi mai carpe diem. Ce ocazie mai bună de a trăi clipa decât un cutremur. Nici dac-ai vrea, n-ai putea să nu fii în prezent. În ciuda senzației cumplite, mă fascina totuși idea unui stimul exterior care mă obligă să fiu în prezent. Care mă forțează să fiu vie. Dar în același timp așteptam să treacă. Așteptam. Eram în prezent așteptând viitorul. Păi ori în prezent ori în viitor…dacă te gândești la viitor înseamnă că deja nu mai trăiești prezentul, iar dacă trăiești prezentul, imposibil să te gândești la viitor, nu?

Cum să fii în prezent și să aștepți să treacă timpul în același timp?

Dar nu așa trăim?

Prezenți, dar mereu cu gândul la mâine?

Dar atunci, mai trăim?

Sau… așteptăm să trăim?

Ce faci?

-Bine, tu?

Pe dracu. Nu fac bine deloc, ba chiar fac rău de la atâta mințit că fac bine.

Nu cred că există nici o întrebare pe lumea asta care să mă provoace psihic mai tare decât inocenta și dulcica întrebare ce faci.

Prietena: Te pup păpușico, ce faci?

Vânzătoarea de la supermarket: Ce faci, gagica?

Bunica (care suferă de Alzheimer) : Și…tu…ce faci? Muncești?  (x 5/oră)

Mama: Ce-ai făcut azi?

Un căcat, ce pot să fac? Nu e ca și cum am urcat muntele Himalaya sau m-am convertit la budism de ieri când am vorbit. Da, trebuie să ne bucurăm de prezent și de ce avem (chiar în timp ce scriam asta a fost un cutremur). Da, lucrurile pe care le avem (oricât de puține ni s-ar părea) sunt frumoase și ar trebui să le apreciem, dar e greu să te bucuri pe deplin știind că vor trece sau mai rău, că se pot repeta cu  ușurință, fără nici un fel de efort din partea ta.

Cred că dacă am lua în serios întrebarea ce faci, și atunci când o adresăm, dar și când răspundem la ea, am lua-o razna. Am fi niște hamleți care s-ar întreba la fiecare zece minute dacă to be or not to be.  Ceea ce ar fi destul de haios, acum că mă gândesc. Cum ar fi să te duci să-ți iei un pachet de țigări de la magazinul din cartier, vânzătoarea să te întrebe ce faci, iar tu să răspunzi: Ce să fac, mă gândeam să mă sinucid, dumneavoastră?

La cât de bine facem zilnic, ar trebui să fim pe pereți de fericire. Să dea faliment ăștia cu drogurile. Să ne ieșim din minți de bine ce facem. Dar mai sunt și alte adjective, în afară de bine și super. E surprinzător cum de n-am întâlnit pe nimeni până acum care la această întrebare să zică: mă fut în ea de viață, ce dracu să fac?

Suntem atât de fericiți și de zen și nu știu eu?

Personal, m-am săturat să dau același răspuns mecanic și golit de conținut. Așa că m-am gândit la zece posibile variante de răspuns atunci când ești întrebat ce faci:

 

  1. Uite, mă uitam pe net după un club de swingeri
  2. Căutam de unde să-mi cumpăr un kalashnikov, știi pe cineva?
  3. Dansam goală prin casă pe Fuego
  4. Tocmai mi-am terminat de tăiat venele, tu ce faci?
  5. Uite, sunt la un threesome
  6. Vreau să-mi dau foc cu chibrituri și-apoi să mă arunc de pe un pod, tu?
  7. Ce să fac, vorbeam singură pe veceu
  8. Mă rugam să-l calce tramvaiul pe fostu meu
  9. Mi-am făcut un cuiuț și mă pregăteam să mă uit la ceva pornache
  10. Dacă mai îmi pui o dată întrebarea asta, ai terminat-o cu mine.

 

-Nu, nu fac bine. Mă chinui să fac bine de fiecare dată când îmi pui această întrebare, e bine?

Pretend you’re happy when you’re blue…
It isn’t very hard to do…
And you’ll find happiness without an end
Whenever you… pretend

(Nat King Cole)